Filme – 23 aprilie 2011

12.10 – Miss Daisy și șoferul ei
12.30 – Petru și Pavel
13.15 – Prin cenușa imperiului
13.20 – Edward Mâini-de-Foarfece
13.30 – Liceenii
14.15 – Magnolii de oțel
16.00 – Bilele spațiale
17.00 – Faleze de nisip
20.00 – Casablanca
20.00 – Babel
20.30 – Cleopatra (I)
20.45 – Unde vei fi poimîine?
21.45 – Gladiatorul (I)
22.20 – Quo Vadis?
22.30 – Trandafirul roșu din Cairo
23.00 – Viața Sfântului Francisc de Assisi
23.30 – În căutarea tărîmului de nicăieri
00.00 – La nord, prin nord-veste
00.15 – Gladiatorul (II)
00.15 – Cleopatra (II)

12.10 – TVR 1
Miss Daisy și șoferul ei / Driving Miss Daisy Oscar, Globul de Aur, nom. BAFTA
Dramă, SUA, 1989
Regia: Bruce Beresford – nom. BAFTA
Cu:
Morgan Freeman – Premiu de interpretare la Berlin, Globul de Aur, nom. Oscar
Jessica Tandy – Oscar, Premiu de interpretare la Berlin, Globul de Aur, BAFTA

4 premii Oscar [9]
3 premii Globul de Aur

“Un film de o extraordinară subtilitate, în care dialogurile aproape că nu contează, totul se transmite prin intonaţia vocilor, prin intensitatea privirilor şi limbajul corporal. După atîtea filme în care personaje triviale şi violente îşi infirmă calitatea umană, Conducînd-o pe Miss Daisy ne dă o lecţie care ne merge drept la inimă.” (Roger Ebert) (Cinema… un secol şi ceva, 2002)

“Americanului îi place să se simtă înduioşat şi filmul lui Beresford o izbuteşte, dar el atacă, fie şi aluziv, probleme ale civilizaţiei actuale ca atitudinea faţă de bătrîni şi rasismul, aici în dublă ipostază, pentru că atît negrul, cît şi evreica, sînt victime ale marginalizării sociale.” (Dicţionar universal de filme, 2002)

20.00 – PRO Cinema
CasablancaOscar
Dramă, SUA, 1942
Regia: Michael Curtiz – Oscar
Cu:
Humphrey Bogart – nom. Oscar
Ingrid Bergman

3 premii Oscar [8]

Un bar în Casablanca anului 1941, unde se adună toţi refugiaţii europeni în drum spre America. Un singuratic revoltat, care urăşte şi sfidează oficialităţile. O frumoasă şi enigmatică Ilsa, pe care datoria o ţine lîngă alt bărbat. O poveste de dragoste pe care cîteva note pe pian o reînvie. Un film cu un farmec special datorită romantismului său, care oglindeşte starea de spirit a unei epoci. Film-fetiş în anii ’60 în universităţile americane. Filmul preferat al americanilor, alături de Naşul, Închisoarea îngerilor şi Viaţa e frumoasă.

“După unii autori, cel mai bun film al lui Curtiz, după alţii, ‘cel mai bun film hollywoodian din toate timpurile’ (Leonard Maltin).” (Cinema… un secol şi ceva, 2002)

“Cel mai fericit dintre accidentele fericite şi cea mai importantă excepţie de la teoria filmului de autor.” (Andrew Sarris) (Cinema… un secol şi ceva, 2002)

“Deşi e departe de a fi o capodoperă, filmul are un farmec special datorită romantismului săi şi a faptului că nu eşti obligat să iei în serios răsturnările melodramatice ale acţiunii.” (Pauline Kael) (Cinema… un secol şi ceva, 2002)

“Ceea ce-l salvează e umorul, acel amestec de ironie central-europeană şi de cinism de tip Broadway-Hollywood Boulevard.” (Herman G. Weinberg) (Cinema… un secol şi ceva, 2002)

“Numai distribuţia strălucitoare a salvat de ridicol această viziune a rezistenţei franceze pe fundalul unui război mai mult exotic, care consacră un mit, cel al durului Bogart, înăsprit de experienţele vieţii dar, în adîncul său, vulnerabil şi sentimental.” (Dicţionar universal de filme, 2002)

“O vrajă ale cărei resorturi s-au refuzat întotdeauna analizelor estetice, un magnetism derutant pentru cei care, ştiind că nu se află în faţa uneia dintre acele opere fundamentale pentru destinul artei cinematografice, i-au recunoscut , fără şovăire, dreptul de a se aşeza nu numai în sufletele a generaţii de spectatori ci şi în Cinematecile lumii. Obişnuitele clasamente ‘cele ai bune zece filme’ nu l-au avut niciodată în vedere, dicţionarele nu-l consemnează, nici măcar dicţionarul de filme al lui Sadoul, în ciuda Oscarurilor dobîndite, antologia lui Bothey Crowther îl aminteşte într-o anexă., printre alte 100 de filme dragi autorului. Nu s-a supărat nimeni dar nici nu şi-a clintit nimeni, din loc, părerile, orice reluare a filmului fiind însoţită de un imens succes.” (Magda Mihăilescu)

“Localul lui Rick este un loc magic unde se poate întîmpla orice (şi se întîmplă: dragoste, moarte, urmărire, spionaj, patriotism). Sorgintea teatrală a conflictului dramatic, ca şi sărăcia de mijloace, au dus la o admirabilă condensare a evenimentelor într-un singur loc. Dar, tocmai pentru că există toate arhetipurile, Casablanca devine citatul a o mie de alte filme şi fiecare actor re-joacă aici un rol interpretat de nenumărate ori, iar rezonanţa intertextualităţii acţionează asupra spectatorului. Eco susţine: Casablanca nu este un film, ci mai multe filme într-unul, o antologie. Făcut aproape la voia întîmplării, el s-a construit, probabil, singur, dacă nu chiar împotriva sau dincolo de voinţa autorilor şi actorilor săi. Funcţionează în ciuda teoriilor estetice şi filmice, în el derulîndu-se într-o formă aproape telurică, Energia narativităţii în stare sălbatică, fără ca arta să intervină ca s-o disciplineze.” (Almanah cinema, 1989)

21.45 – Antena 1
Gladiatorul / Gladiator – Oscar, Globul de Aur, BAFTA
Dramă, SUA, 2000
Regia: Ridley Scott – nom. Oscar, nom. Globul de Aur, nom. BAFTA
Cu: Russell Crowe – Oscar, nom. Globul de Aur, nom. BAFTA

5 premii Oscar [12]
4 premii BAFTA [14]
[5] nom. Globul de Aur

“Aducînd o viziune personală şi originală asupra genului vremelnic abandonat, într-o poveste simplă şi eficace care atacă mari teme precum dragostea şi puterea, umilirea şi revanşa, asigurînd grandoare plastică şi relief tragic, Scott îşi încarcă filmul cu o retorică inutilă care frizează, uneori, ridicolul, dar cu succes garantat la marele public.” (Dicţionar universal de filme, 2002)

Gladiatorul e rudă directă cu un alt cîştigător: Ben-Hur (1959). Ne duce înapoi la vremurile acelea cînd Hollywoodul (la concurenţă cu Cinecitta) nu mai dădea pace antichităţii romane: Cămaşa lui Hristos, Quo Vadis, Spartacuspeplum după peplum. Gladiatorul a fost lăudat că resuscitează, cu mijloace high-tech (ah, tigrii aceia creaţi pe computer!) acest gen de supraproducţie, dispărut după Căderea Imperiului Roman (1963).” (Andrei Gorzo) (Dilema 423)

“Prezenţa eroică a lui Crowe a fost probabil lucrul cel mai substanţial din Gladiatorul. El a oferit filmului – care nu-i mai mult decît o fantezie macho – autoritatea masculină de care avea nevoie. Cît despre Oscar, mulţi l-au privit ca pe o compensaţie pentru cel pe care Crowe l-a pierdut anul trecut, pentru rolul său din The Insider. (Este unul dintre cei mai buni actori ai generaţiei sale, dar cred în continuare că în L.A. Confidential şi-a făcut cel mai bun rol de pînă acum – de pe urma sa, filmul noir s-a îmbogăţit cu un nou personaj clasic.)” (Andrei Gorzo) (Dilema 423)

22.30 – TVR Cultural
Trandafirul roşu din Cairo / The Purple Rose from Cairo – BAFTA, César pt. film străin
Comedie romantică, SUA, 1985
Regia: Woody Allen – Globul de Aur, BAFTA şi nom. Oscar pt. scenariu original
Cu:
Mia Farrow
Jeff Daniels

2 premii BAFTA [3]
1 premiu Globul de Aur [1]
[1] nom. Oscar

“Comedie dulce-amară despre viaţa cenuşie a unei tinere femei care, în anii ’30, îşi află singura evadare în sala de cinema, unde lumea de pe ecran începe să se amestece cu cea reală. Omagiu adus comediei americane din anii ’30.” (Cinema… un secol şi ceva, 2002)

“În perioada marii depresiuni economice, o casnică trăieşte o romantică idilă cu un erou de cinema, care coboară de pe ecran special pentru ea. La fel ca în Zelig sau Broadway Danny Rose, Allen combină în maniera sa personală umorul şi situaţiile foarte omeneşti.” (www.port.ro)

“Cine n-a visat vreodată ca personajele dintr-un film să coboare de pe ecran şi să i se alăture în viaţă? Woody Allen dezvoltă aici această minunată idee, cu un rezultat amuzant, uman, poetic, cu o Mia Farrow emoţionantă. Deznodămîntul, cu dublă detentă, permite autorului să saveze deopotrivă luciditatea şi gustul pentru vis.” (Bernard Rapp, Dictionnaire du Cinema – Larousse) (www.port.ro)

“Comedie romantică, uşoară, plină de haz, cu farmecul unei poveşti şi profunzimea unui sondaj sociologic. Remarcabilă capacitatea regizorului de a reda atmosfera vremii cu nostalgia ritualului cinematrafic din anii ’40.” (Dicţionar universal de filme, 2002)

“Cel de-al 13-lea film al lui Woody Allen este, cred, cel mai fermecător dintre toate. Şi chiar dacă nu are zburdălnicia sexuală din celelalte filme şi nici nu vorbeşte spectatorilor cu directeţea jurnalistică din peliculele sale plasate în zilele noastre, Trandafirul roşu din Cairo este expresia perfectă a stilului său de umor, în care parodia şi fantezia sînt inseparabile, iar echilibrul lor instabil constituie subiectul comic.” (Pauline Kael) (Cinema… un secol şi ceva, 2002)

“Filmul îl confirmă pe Allen drept un original creator de cinema, al cărui loc se află în mod paradoxal în afara cinematografului, el dovedindu-se mai mult decît un umorist newyorkez, un echivalent contemporan al umorului suprarealist de tip Gogol.” (Richard Combs) (Cinema… un secol şi ceva, 2002)

00.00 – TCM
La nord prin nord-vest / North by North-West
Film de aventuri, SUA, 1959
Regia: Alfred Hitchcock
Cu: Cary Grant

[3] nom. Oscar

“Un publicist newyorkez este luat drept agent de contraspionaj care de fapt nu există, dar această confuzie îl antrenează pe erou într-o serie de situaţii periculoase, în care e pe punctul de a-şi pierde viaţa, dar pînă la urmă îşi găseşte dragostea. Thriller-comedie, bazat în principal pe predilecţia regizorului pentru gratuitate şi absurd. (Cinema…un secol şi ceva, 2002)

“Hitchcock ne oferă un fel de «artă poetică» a cinematografului său bazat pe contradicţia dintre principiul plăcerii şi principiul realităţii. Departe de a fi «vid», filmul demonstrează cum, pornindu-se de la un nume vid (Kaplan nu există), se pun în mişcare tot felul de personaje, calcule, încurcături, mergîndu-se de la simplul quiproquo la spionajul internaţional” (Serge Daney) (Cinema…un secol şi ceva, 2002)

La nord prin nord-vest este într-un fel rezumatul operei americane a lui Hitchcock, aşa cum 39 de trepte era rezumatul operei sale engleze.” (François Truffaut) (Cinema…un secol şi ceva, 2002)

“Secvenţă antologică citată apoi în nenumărate filme: urmărirea lui Cary Grant de către avion. ‘Am vrut să distrug un clişeu: un om se duce la o întîlnire unde probabil va fi ucis. De regulă, scena se petrece noaptea, la o răscruce de drumuri, unde victima aşteaptă pe caldarîmul încă ud după ploaie. O pisică neagră trece în gros plan pe lîngă zid. O limuzină se apropie încet etc. etc. M-am întrebat: care ar fi contrariul unei asemenea scene? Cîmp deschis, în plină zi însorită, fără muzică, fără pisică neagră, fără siluete misterioase îndărătul ferestrelor!’ (A. Hitchcock) Unul din rolurile memorabile ale lui Cary Grant.” (Cinema…un secol şi ceva, 2002)

“Apoteoză a carierei lui Alfred Hitchcock, La nord prin nord-vest este alert, amuzant şi captivant.” (Hal Erickson – The All-Movie Guide)

“Cuplul a fost unul dintre cele mai încîntătoare din filmele lui Hitchcock, elegant dar cu o uşoară nuanţă de nebunie. O elegantă nebunie ar putea descrie filmul ca întreg: şic şi tensionat, La nord prin nord-vest este Hitchcock plin de voioşie.” (Rebecca Flint – The All-Movie Guide)

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: