Radu Pavel Gheo: “În momentul de faţă, romanul trăieşte un moment foarte bun, poate chiar unul nemaiîntîlnit în istoria culturii. Ştiu că impresia generală este una inversă: că oamenii citesc mai puţin. Nu e însă tocmai aşa. Romanul prosperă. Cel mai proteic gen literar rămîne în continuare şi cel mai prizat de public. Iar în ultimii trei-patru ani am asistat la un reviriment teribil al romanului românesc. Au apărut o mulţime de scriitori tineri, care au avut succes la publicul cititor. Unele au ajuns repede la a doua ediţie. În contextul creşterii interesului pentru carte, au fost reeditate romane clasice şi contemporane, care au avut şi ele succes. Au fost reeditate şi romane apărute în deceniul mai tulbure de după revoluţie. Ca să dau un singur exemplu, romanul lui Răzvan Rădulescu Viaţa şi faptele lui Ilie Cazane a apărut prima dată în 1997, a luat premiul pentru debut al USR şi era de negăsit. Acum a fost reeditat şi e deja citit şi comentat atît de criticii specializaţi, de revistă, cît şi de public (adesea foarte competent), pe bloguri sau site-uri specializate.
În ultimiii doi ani multe romane româneşti contemporane au fost traduse în străinătate – cu destul succes. Romanul Simion liftnicul al lui Petru Cimpoeşu a cucerit cel mai mare premiu literar al Cehiei. Dan Lungu a scris romanul Sînt o babă comunistă chiar la cererea unei edituri franceze, la care îi apăruse deja traducerea la romanul Raiul găinilor. Romanul Dimineaţa pierdută al Gabrielei Adameşteanu a fost tradus în 2005 în Franţa, iar în 2009 va apărea în Ungaria şi Spania (şi, lucru demn de reţinut, e vorba de o carte publicată în România în 1983!). Prima parte din masivul Orbitor al lui Mirfcea Cărtărescu a apărut în germană şi a avut imediat cronici extrem de elogioase. Romanul lui Filip Florian Degete mici a fost achiziţionat de cîteva edituri europene, iar apoi, cu drept de exclusivitate, de o editură americană. Aşadar, semnele sînt bune. De fapt sînt deja mai mult decît semne.”
Orizont, Nr. 4 (1507), aprilie 2008